Distrigaz Sud Rețele amendat cu 17,6 milioane de lei

La sfîrșitul lunii decembrie 2019 Consiliul Concurenței a sancționat distribuitorul de gaze naturale Distrigaz Sud Rețele (DGSR) deținut de grupul francez Engie cu amendă în valoare de 17.650.326 lei (aprox. 3,7 milioane euro), pentru abuz de poziție dominantă în zonele pentru care a deţinut licenţă de distribuţie.

Galațiul face parte dintre județele în care compania și-a manifestat abuzul de putere, alături de Brăila, Vrancea, Tulcea și alte 15 județe plus capitala, București.

Engie deține Distrigaz Sud Rețele

Reamintim, grupul francez Engie a achiziţionat, în 2005, fosta companie de distribuţie şi furnizare a gazelor Distrigaz Sud. Distrigaz Sud Reţele este divizia de distribuţie a gazelor şi deserveşte 1,9 milioane de clienţi din Bucureşti și din 19 județe din sudul țării.

Investigația Consiliului Concurenței

Consiliul Concurenţei anunțase încă din martie 2017 efectuarea de inspecţii inopinate la sediul central al companiei şi la punctele de lucru ale acesteia din Sfântu Gheorghe, Braşov, Târgovişte, Blejoi (Prahova), Galaţi, Piteşti, Craiova. Inspecţiile s-au derulat în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă al Distrigaz Sud Reţele pe piaţa serviciilor de avizare tehnică a proiectelor, recepţie şi punere în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale.

Investigaţia analiza atunci, conform comunicatului de presă, ˇposibila impunere a unor tarife majorate/inechitabile, pentru prestarea serviciilor respective, consumatorilor care s-au racordat la sistemul de alimentare cu gaze naturale în localităţile şi zonele geografice pentru care compania deţine licenţă de distribuţieˇ.

În cadrul investigaţiei declanşate în anul 2017, autoritatea de concurenţă a constatat că, în perioada 2011-2012, Distrigaz Sud Rețele SRL (DGSR) a stabilit şi a practicat tarife excesive, nejustificate economic, pentru avizarea tehnică a proiectelor de execuție a IUGN şi pentru recepţia lucrărilor și pentru punerea în funcţiune a acestora în perioada 2013-2019. În consecință, pentru avizarea tehnică și pentru recepția instalațiilor de utilizare și punerea în funcțiune a acestora, DGSR a practicat tarife mai mari decât media piețe

Raportul Consiliului Concurenței – decembrie 2019

Raportul final al investigaţiei obligă Distrigaz Sud Reţele la plata sumei de aproximativ 17,6 milioane de lei reprezentând aproximativ 1,44% din cifra de afaceri pe anul 2018 a companiei Distrigaz Sud Reţele, iar compania va proceda la plata sumei datorate, se menţionează în răspunsul distribuitorului de gaze, citat de GALATI.INFO.RO.

Distribuie