Au fost selectați 50 de tineri, pentru calificarea cărora ENGIE Romania investește 2.000.000 de lei. Programul de învățământ profesional în sistem dual, “Energie pentru meseria mea”, este derulat în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” din București și Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” din Galați.
Pe parcursul programului de trei ani, elevii îmbină teoria, la colegiile partenere, cu practica în laboratoarele amenajate de ENGIE.
ENGIE Romania a lansat prima ediție a programului de învățâmânt profesional în sistem dual, “Energie pentru meseria mea”, în anul 2018, pregătind 115 elevi, din București și Brașov, să obțină calificarea de instalator instalații tehnico-sanitare și de gaz. La finalul anului școlar 2020-2021 prima generație de elevi care au început studiile în 2018, a absolvit, obținând certificarea de instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze.
54 dintre cei 55 de absolvenți din București au acceptat oferta companiei de a se angaja în cadrul celor două filiale, Distrigaz Sud Rețele și ENGIE Servicii.
Anul acesta și elevii gălățeni au fost înscriși în programul „Energie pentru meseria mea”
ENGIE Romania a mai format două noi clase de învățământ profesional în sistem dual, în București și Galați și pentru anul școlar 2021-2022. Au fost selectați 50 de tineri, pentru calificarea cărora ENGIE Romania investește 2.000.000 de lei. Programul de învățământ profesional în sistem dual, “Energie pentru meseria mea”, este derulat în parteneriat pentru acest an cu Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” din București și Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” din Galați și cu sprijinul asociației Hands Across România.
Elevii care au optat pentru acest program de învățământ profesional în sistem dual se bucură de avantaje financiare acordate de companie, suplimentar față de bursa lunară acordată de statul român, în valoare de 200 de lei.
Beneficiile oferite de către ENGIE Romania:
Bursă
lunară
în valoare de 500 de lei.
Bursă de merit lunară
în valoare de 200 de lei, în funcție de rezultatele scolare.
Bursă
de transport
pre-urban sau cazare, în limita a 150 lei/lună.
Asigurarea mesei de prânz
pe durata practicii.
La finalul celor trei ani de studii, elevii primesc certificare ca instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze și au oportunitatea de a se angaja în cadrul grupului de firme Engie-Distrigaz Sud Rețele.